Milano, here we come!!!

Daca tot suntem in tren, si ne cam plictisim pentru ca Rapidul e atat de lent incat facem 4 ore de la Galati la Bucuresti, ne-am gandit ca ar fi interesant ca postarea despre aceasta calatorie, sa o facem de la fata locului. Asa ca pana vineri, vom incerca sa scriem in fiecare zi cate ceva despre pasii nostri prin Milano, Italia. E prima data pentru amandoua cand mergem la Milano, asa ca speram sa ramanem placut surprinse de acest oras.
La 2 decolam, asa ca rugati-va pentru noi.
Revenim curand de pe alte meleaguri!

Final Destination - Sensation Amsterdam (by Ciprian)

Preambul

Asa cum am spus de la inceput, sunteti invitati sa ne impartasiti experientele voastre de prin lume.

Am primit pana acum sute de articole, dar criteriile de selectie sunt foarte aspre...oricum ne-a fost greu sa-l alegem pe cel mai bun, chiar daca s-a detasat oricum de restul prin calitatea si valoare lui de necontestat.

Speram sa fiti de acord cu noi si sa raspundeti invitatiei.

P.S.: A fost o gluma...e singurul articol primit, dar oricum, merita citit.

"Mmh… greu

              Dacă tot te invită cineva deprins cu călătoriile să scrii, ai face bine să te ridici la înălțimea așteptarilor care ar fi alea…- mi-am zis în momentul în care am fost  ofertat ( pe bani grei nu gluma ) ca guest star pe blogul ‘’ călătoreselor’’.

              Neah, hai sa fiu relax și  să incep prin a vă spune că partea caraghioasă e că ceea ce o să vedeți aici reprezintă prima ( și ultima – pentru moment) experiență de călătorie  in afara țării .

              Dorințele ascunse mocneau înca cu un an înainte de materializarea acesteia – scopul declarat fiind – Sensation White 2008  Oceans of White – organizat pe stadionul Amsterdam  ArenA, ideea drumului nefiind nouă, încercand să organizez plecarea pe drumul bătătorit cu numai un an înainte de un foarte bun prieten al meu- care sper să aprecieze că nu i-am pomenit numele.

              Ideea a fost să combinăm plăcerea eventului – cel mai mare de gen din Europa – cu un roadtrip cu accente americanești( așa îmi imaginam eu) și pentru asta mare  lucru nu aveam de facut nu?- doar să caut transport (n-am mașină) și persoane interesate ( nici prieteni pe care sa-i dea banu’ afara din casa n-am).

              Dupa îndelungi cautări în afara de o persoană apropiată care m-a motivat prin determinarea ei să îmi urmez obiectivul, asa am reusit să-mi  conving un prieten care a contribuit decisiv la partea de planning – contribuția în mașină și rezervarea hotelurilor fiind practic scheletul acestei  excursii.

             Un aspect demn de luat in seama este durata călătoriei - 6 zile cu 4 cazări peste noapte– aproximativ 5500 Km dus- intors Galați –Ploiești-Oradea-Budapesta-Salzburg-Frankfurt-Koln-Munchen-Amsterdam-Bratislava-Praga-Budapesta-Brașov-Mizil-Galați( atât îmi amintesc acum- deh bătrânetile).

             Recunosc spășit că nu am epuizat ( spre deosebire de titularele de cont blogăritzele Miha&Ema - sau invers să nu se supere nimeni) desținatiile clasice de turism din Romania și astfel drumul spre ieșirea din țara deși în stil tipic românesc a fost lung,prost și pe alocuri stressant-a avut să-ofere destule premiere cu locuri pe unde nu mai călcasem nici măcar din viteza mașinii(mică dealtfel- drumuri în reparație semafoare și înjurăturile neaoșe la tot pasul în ciuda impresiei mele că vestul e occident până la urmă - tot români suntem).

            Odată cu ieșirea din țară am intrat în rutina de autostradă – cerculețele de M-uri din jurul Budapestei lipindu-se de retina ochiului meu obosit ( prietenii mei înțeleg gluma asta) ca singură amintire despre Ungaria ( ah era să uit mai era in peisaj un Mec și niște vânzatori/oameni care nu vorbeau decât ungurește( annoooyiing- greu ne-am ințeles doar din arătat cu degetul).

             După repetate promisiuni că voi trece la cârma vehiculului – retezate cu avânt de prietena protectoare ( mai bine conduci tu dragă, decât sa-l lași p’ăăăăsta – și condus non-stop 22 de ore cu pauze de energizant și pipi) în jurul orei 9AM  am intrat în Austria…. și pregătit/informat tot nu poți să nu ai șoc când intri acolo – curățenia, ordinea exemplară ce maaai….. te izbesc puternic atunci când invariabil îți poposeste în minte tabloul cu  ciumpalacii mioritici și minunatul nostru sistem.

             Adormit dar încântat, am coborat pentru prima escală serioasă a roadtripului nostru – Salzburg, vizitat într-o ora, întreg centrul istoric  care se afla din 1997 pe listele Patrimoniului Mondial UNESCO – centru al artei, schiului, festivalurilor și muzeelor ce îșî seduce vizitatorii prin peisaje, atmosferă si simplitate – (ați sesizat copypaste-ul)?

Salzburg

Castelul Hohensalzburg

            Deci urcare superbă la Castelul Hohensalzburg – marcat de accesul pe funicular tăiat direct în coasta muntelui, câteva poze…  o masă rapida si o înghetata și on the run again înspre prima mare oprire a traseului – noaptea de cazare din Munchen.

            Ajunși in Germania –alt șoc când  am intrat oops there’s no border am făcut  2(doouua) scurte escale  în Frankfurt si Koln – în primul am reușit sa trântim un scurt photoshoot pe pod peste râul Main, cu oprire în piața Roemerberg/Samstagsberg.

Pod peste Main

Singura cladire ce a rămas întreagă după raidurile aliaților ce au distrus aproape în întregime orasul în 1945

Domul din Koln

Koln - o masă, o sesiune de shopping pe o alee comercială și pe final am reusit să vizităm și Domul din Koln – gigantic, impresionant aflat și acesta în plin proces de reconsolidare.

 

BMW Museum

         În Munchen ne-a întampinat o vreme ploaioasa dar care nu ne-a tăiat cheful de plimbare, obiectivele fiind mai degrabă punctele noi de atracție ale orașului in detrimentul monumentelor istorice & shit.

          Dupa o încercare de adaptare(nereusita) la wurz,wursters si kreutzsalad (să-mi fie rușine dacă n-am scris corect după 9 ani de germană) am plecat să vedem BMW Museum – o clădire desprinsă parcă dintr-un episod din StarTrek- ora 22 acces liber în parcare intrare libera, fără pază, câtiva turiști evident rătăciti ca și noi, impresionat de arhitectură( mașinile chiar au picat în plan secund).

             Dupa ce în apropiere am admirat(de afară ce-i drept - OlympiaStadion) superbe turnulețele care se ițesc deasupra parapetului – plimbarea ‘’romantică cu tema fotbalistica’’- cred că eram singurul care înghitea fotbal dintre noi)s-a terminat cu 10 minute la marginea A9 – admirând Allianz Arena – alt monument de arhitectură contemporană splendid iluminat.

           Următoarea zi a fost una petrecută tot în mașină – cu ieșirea la fel de discreta din Germania înspre Olanda- în care n-am ce sa va zic in afara de faptul ca și ei ca și prietenii de dinainte au niște drumuri care rivalizează cu mesele de billiard(remarcabilă autostrada de lânga aeroportul din Amsterdam- 4 benzi pe sens și avioanele care aterizau practic în capul nostru – și toate astea în amurg așa, foarte twilight-iș).

              Cazarea din Olanda am avut-o la 40 km de Amsterdam -4 stele De Nachteegaal…oldschool așa dar confy – semăna cu un corp de cămin dintr-un colegiu britanic/american??(nu că aș fi fost –dar am vazut prea multe filme, deh).

             În cea de a 2-a noapte era programat marele eveniment- deci ziua am avut-o la dispoziție pentru sightseeing.

Canal din Amsterdam

           Impresionant Amsterdam-ul (miliarde de biciclete -e primul lucru care îmi revine în minte) – o combinație de clădiri vechi, arhitectură clasica- bloculețe mici înghesuite înalte ,canalele și vaporașele( n-am apucat să mă plimb- dar cred ca daca aș fi incercat și buzunarul meu ar fi avut ceva să-mi reproșeze),o terasă și un ceai rece- un cuplu de olandezi middle-aged absolut chill cu un joint în colțu’ gurii la un cappuccino și un grup de adolescenți supraponderali gâlgâind veseli cu fundu’n’caldarâm în spatele nostru pe o ulicioara din centrul vechi plus 3 rastaman-i -20 metri mai încolo râzând zogmotos sub influența, în fața unui weedshop autentic( nu vise,nu aromatherapy și alte românisme). 
Pentru dimineața concertului planul a fost să mergem să vedem plaja si oceanul ( premieră ) însa în afara de un drum obositor și o coborâre spre o plajă care arăta ca un dâmb de pământ de lângă Costinești – nimic important de remarcat ( ah era să uit – puțina lume pe plajă – să fi fost una virgină??doooh).

              Sesiune scurtă de shopping- Amsterdamul e teribil de scump – și o parcare fugarită cu 1euro 35 pentru 40 de minute(plus o amendă de 50 de euro pentru o parcare pe care noi am considerat-o regulamentară- oare s-o fi prescris amenda aia?), câteva poze ( am vazut un DS19 vișiniu – mi-a picat fața ca fan Citroen am ramas marcat) si back to hotel pentru marea pregătire- dressing in white.

              Seara dupa ce am reușit să parcam subteran la stadion pentru modica suma de 26 euro până dimineața….accesul l-am făcut respectând o ordine și o civilizație fireasca pe una din cele 10 probabil – gateway-uri- unde în urma unui control corporal în care erai invitat să-ți lasi drogurile într-o taviță at no risc(sau era pe blana ta-hmmm)- am patruns dincolo de porți și am luat primul contact cu ArenA .

               Copleșitoare senzație în condițiile în care –personal- nici pe Ghencea nu mai călcasem până la vizita de pe Amsterdam ArenA- începusera pregatirile, lume puțină …. Câteva poze de încalzire – și ….show-ul a început în jurul orei 22.

               N-am să insist pe muzică ci mai degrabă pe atmosferă, combinația Sensation fiind un amestec incredibil de lumini, lasere, efecte pirotehnice, apă, recuzită gen mingii,balonașe de săpun, stick-uri fluorescente și chestii pe care în vâltoarea momentului ești atât de copleșit încat nu faci fața să le urmărești.

Dupa ce pentru început ideea era să pozez, dinamica evenimentului m-a așezat în postura de operator film pentru că pozele nu puteau surprinde ceea ce se întampla cu adevarat acolo.

             Cei 40000 oameni îmbracați în alb, într-o așezare ce nu aducea deloc cu concertele mocca de pe faleza Dunării, la care jumătate din audiența ieșea pentru prima oara din cartier  în acel an calendaristic, ci mai degrabă cu o dezordine parcă atent studiata în care nimeni nu deranja pe nimeni, nimeni nu călca pe bombeu pe nimeni, dar toata lumea era intrata ( unii cu ceva ajutor halucinogen – lasa-l pe Fedde Le Grand ai vazut dragonu’ de pe scena?) într-un soi de transă distrandu-se și încercând  să nu scape nimic din ceea ce petrecea in jur.

             Paranteză pentru episodul facilităti si hidratare in&out -aglomerația de la baruri și băi era la fel de mare – înghesuiala făcând la un moment dat ca toaletele închise de la bărbați să fie folosite de fete, băieții  rezumandu-se numai la pisuare( cu fete zumzăind pe lângă așteptându-și rândul-să fie un soi de libertinism sau e adaptare la situatie?).

             Dupa un schimb acidulat de replici legat de cardul de parcare și disponibilitatea noastra de a pleca înainte de final, am ramas pana la 6 dimineața când am fost preluați de prietenul meu dintr-o intersectie de lângă stadion, dupa ce în prealabil patrule de voluntari ofereau gratuit oglinzi de machiaj în care te puteai observa cam cât de praf erai/DACA  erai ).

             Drumul de întoarcere a fost o copie fidelă ca și viteză de desfașurare cu mențiunea că am trecut prin Bratislava – care mi-a adus aminte mult de Bucureștiul anilor ’90 cu un gigantic plus în podul de peste Dunare si restaurantul UFO.

            Si Cehia care ne-a întampinat cu o ploaie diluviană care nu a contenit pe tot parcursul vizitei din Praga- unde tot din fuga mașinii- am reținut Gara restaurata si Castelul Praga(cred că așa se numește) cu priveliștea de pe poduri – contrastând cu actuala Praga,care este recunoscută și pentru viata de noapte explozivă (prietenul cu care am călătorit făcuse un revelion într-un club din Praga și s-a declarat impresionat).

Ultima oprire înainte de reintrarea în peisajul mioritic am făcut-o la Budapesta unde profitând de condițiile de confort ale hotelului unde am fost cazați – am renunțat benevol la o croazieră cu vaporașul pe Dunăre, și în afară de o limuzină americană din anii ’60 dintr-o benzinarie nimic interesant(poate nici mașina aia dar trebuia să bag și aici ceva) pe drumul ce ne-a adus înapoi la ‘’civilizație’’.

            Ajuns la căscatul zorilor în Galați – conducând ultimii 150 km am avut timp să reflectez la ‘’roadtripul’’ încheiat – satisfacția de a vedea ‘’so much in such a short time’’  depășind orice moft legat de viteza în care s-a făcut totul sau lipsa timpului de a vizita mai multe obiective de interes turistic.

            Pentru cei care înca n-au adormit ( înca ), numai multumiri pentru răbdare și voi reveni ( la cerere ) dacă voi mai scoate capul din bârlog în viitorul apropiat/îndepartat."

Prin Berlin...sau povestea sacoului de la Zara (by Miha)

Berlin....FRIG, obezi, punkeri....aaa, era sa uit....si sacoul Emei. Deci prea multe nu ar fi de spus. Era in februarie anul asta, cand la noi erau -20 de grade, si la ei putin mai frig. Zborul a fost unul foarte palpitant mai ales ca am aterizat pe-o parte...clatinandu-ne de pe o roata pe alta a avionului, din cauza pistei inzapezite. Ningea foarte tare, si era groaznic de frig. Am luat taxiul spre hotel, unde speram ca ne vom dezmorti si ne vom relaxa intr-o camera primitoare. Insa sperantele noastre s-au naruit cand am vazut ghetoul in care urma sa ne petrecem urmatoarele 4 nopti. Era un fel de camin de copii...numai ca la ei copiii nu sunt ca la noi. Zici ca-si desprinsi din "TheGrudge", numai ca-s blonzi. Nu am inteles nici pana acum ce era cu "hotelul" ala. Am fi trecut peste vecinii de palier, daca ne-am fi putut refugia in camera. Insa, sa stai in acea camera era cel mai urat cosmar. Arata ca o celula, cu 2 paturi inguste aproape lipite unul de altul, si frigggg. Am plecat cu 3 pulovere pe mine din Romania, pe care, recunosc nu le-am dat jos decat la intoarcere, adica acasa, la Galati.

Ok....am trecut de socul cazarii si a vecinilor...cu speranta ca macar vom avea parte de o cina binemeritata dupa atatea experiente. Am fost indrumate spre un market...aproape pentru ei...insa foarte departe pentru noi, mai ales ca a trebuit sa mergem printr-o lapovita care ne-a transformat din doua dive in doi caini murati. La market, nu gaseai decat salate de cartofi cu maioneza...sau orice altceva, insa totul avea ca ingredient de baza, cartoful. Nu am fost prea incantate de varianta asta de cina, asa ca ne-am indreptat spre raionul de iaurturi, unde chiar aveai ce sa-ti iei. Va spun ca 5 zile am mancat numai iaurturi, in cantitati industriale, dar nu ne-am saturat. Au fost cele mai bune iaurturi din viata noastra! Deci, in sfarsit o bila alba pentru Berlin.

A doua zi dimineata, la prima ora, am plecat. Tot frig, tot ninsoare...nimic care sa ne atraga atentia sau sa merite efortul de a imortaliza ceva. Fiind atat de deprimate de peisaj, am hotarat ca singura scapare ar fi sa ne concentram pe ce stim noi mai bine sa facem: shopping. Asa ca am cerut cateva informatii si am luat metroul spre cel mai apropiat mall. Dupa ce ne-am dezmortit de frig...am inceput periplul prin magazine. Spre dezamagirea noastra, nici un brand din cele agreate de noi nu exista in Berlin, in afara de Zara si H&M. In rest firmele lor...haine anoste, seci, sobre, in deplina consonanta cu oamenii si peisajul nemtesc.

Asa incepe povestea sacoului de la Zara, care ne-a urmarit toata delegatia si ne-a indreptat pasii prin Berlin.

Ca sa fac un preambul...trebuie sa va spun ca Emei daca i se pune pata pe ceva....sigur obtine, sau macar incearca din greu. De data asta a fost vorba despre un sacou, care din nefericire era mult prea mare pentru silueta ei silfida. Oamenii de rand s-ar fi resemnat si ar fi cautat altceva. Insa nu si Ema...Dupa ce am stat minute bune la cabina de proba, s-a convins ca e putin cam mare (cu vreo 5 numere). Insa speranta ei nu a murit...si strategia pe care a adoptat-o a fost una care ne-a umplut timpul petrecut in Berlin. Asadar,  s-a documentat si a aflat ca exista multe magazine Zara in Berlin, si decizia ei a fost sa le colindam pe toate, convinsa fiind ca va gasi marimea ei. Oricat as fi incercat sa ma opun, nu am avut nici o sansa, asa ca trebuit sa ma supun.

Deci, va puteti imagina ca toate obiectivele turistice au palit in fata LUI...a sacoului. Poarta Brandenburg a devenit un mizilic pe langa intrarea in reprezentantele Zara, si nici macar Zidul Berlinului nu a stat in fata vointei supreme. Bineinteles ca la sfarsitul zilei eram sleite de putere, si fara sacou...insa Ema imi spunea cu un zambet larg "Miha...mai sunt 2 zile!!!". Urmatoarea zi ne-am continuat pelerinajul, prin metrouri, autobuze, pe jos...si tot degeaba. Din fericire a murit si speranta Emei, si nu am putut decat sa ma bucur. Numai ca i-a venit o alta idee: sa ne intoarcem la primul magazin, sa mai probeze odata sacoul. Am incercat sa o conving ca i-ar putea incapea toata familia in el...dar nici de data asta nu am reusit, asa ca ne-am intors. L-a cumparat. A hotarat ca in Galati avem croitori foarte competenti si o vor rezolva. Si spre surprinderea mea asa a fost.

Era ultima zi si ne apucasera remuscarile...ne simteam vinovate ca nu am vizitat nimic (asa se intampla de fiecare data). Ne-am hotarat sa luam bilete la autobuzul turistic care ne va ajuta sa vizitam si sa pozam toate atractiile orasului. Au fost destul de scumpe, dar...zis si facut! Ne-am imbracat gros (credeam noi) si am pornit la drum. Am reusit sa vedem poarta Brandenburg si sa facem si 2 poze dupa care am zis ca e prea frig si am hotarat sa admiram orasul din autobuz si sa coboram pentru poze mai rar. Am coborat pentru Domul din Berlin. Era a 4a statie din cele 18, cate cuprindea circuitul. Inainte de a ajunge la Dom, am hotrarat sa ne dezmortim cu o ciocolata calda, intr-un pub sportiv impresionant. Am constata ca pierdusem biletele de la autobuz....lucru care nu ne-a intristat prea tare. Amandoua am incercat sa parem dezamagite una in fata celeilalte, mimand o arzatoare sete de cultura, dar se citea in ochii nostri bucuria creata de aceasta pierdere. Culmea...cand am iesit din pub, in fata noastra se inalta falnic, ce credeti?! Desigur, nu Domul, ci sigla ZARA...Era un magazin pe care Ema il ratase. Deja incepusera remuscarile si emotiile ca aici ar putea gasi sacoul...asa ca am hotarat sa nu intram, pentru a evita o posibila deprimare.

Eram pe un bulevard faimos, pe laturile caruia se insirau branduri celebre. Am fost "apostate" de un cetatean de-al nostru, mai inchis la ten care a incercat sa poarte o conversatie cu noi: "Do you speak english?...No...Italian...No....Spanish....No....French....No....Dutch...No". L-am iritat putin pentru ca a urmat intrebarea "Da voi ce p**a mea sunteti?", la care nu am mai raspuns nimic. L-am dezamagit probabil pentru ca a cedat si a plecat.

Ce-as putea sa va mai spun? Ca lumea bea pe la toate colturile...ca in metrou este o mizerie de nedescris...ca n-ai cum sa nu intorci capul dupa tot felul de garderobe si freze ciudate.

Cam atat despre Berlin. Un singur sfat va dau...NU VA CAZATI LA A&O daca ajungeti in Berlin si luati-va haine foarte groase daca mergeti iarna, pentru ca noi din aceasta deplasare nu ne-am intors decat cu o raceala nemteasca (adica foarte rezistenta) si bineinteles cu EL...sacoul.

Aventuri in UK ;) (by Ema)

Am tot incercat sa ma fofilez cu povestea asta a mea despre Anglia dar n-am scapat de gura Mihaelei...

Va avertizez ca nu-mi mai aduc aminte foarte multe lucruri despre Londra pentru ca : 1. s-a intamplat acum multa vreme si 2. am strabatut mai mult Anglia decat Londra. Asadar, sa-i dam bataie.

Bun. Povestea incepe cu un telefon primit in decembrie 2007 de la niste prieteni plecati din tara de prea mult bine, care-mi lanseaza ispititoarea invitatie de a le face o vizita prin preajma revelionului. El Cristi, ea Silvia, casatoriti, cu acte in regula si vaccinati. Va dati seama ca nu a durat prea mult sa iau decizia plecarii (cam vreo juma’ de minut cu tot cu salutul de rigoare si invariabila intrebare ‘ce faaaci baaaai ?! ‘

Zis si facut. Rezerv bilet de avion, inghesui haine foarte groase intr-o valiza destul de neincapatoare, cateva cadouri pentru ei si astept ziua plecarii.

Un viscol si o zapada cat casa prin tara, trec peste emotiile zborului (deja eram veterana) si ma trezesc in avion. Cine naiba ma impinge sa socializez tot timpul cu oameni care trancanesc incontinuu…e marea mea dilema ! Ati ghicit ! Am nimerit langa un tip care a inceput sa-si cotrobaie prin toate ungherele vietii  si sa-mi filosofeze despre menirea noastra telurica. Unde mai pui ca si-a deschis si laptopul sa-mi arate prin ce insule exotice l-au purtat pasii si buzunarul.

Bun. Ajung in sfarsit la Luton (unul dintre aeroporturile Londrei), un aeroport mai mic zic ei, dar in care te rataceai fara probleme. Iau valiza cu rotile facute praf de grija cu care a fost manipulata si ma indrept spre iesire mai mult tarandu-ma, cu greutatea dupa mine. La iesire am dat de cei doi prieteni si sincera sa fiu am rasuflat usurata pentru ca nu m-as fi mirat sa uite ca m-au invitat, atat de aiuriti sunt.

Ma trezesc in masina si Cristi propune un tur de centru asa…de bun venit. Mi-au trecut toata oboseala si nervii pricinuiti de paguba cu valiza si am inceput sa realizez ca Londra e superba inclusiv noaptea. Normal, am scos aparatul din dotare si am inceput sa filmez.

Ajungem si acasa si constat ca locuiesc intr-o camera dintr-un imobil pe care il imparteau cu niste arabi parca. Camera calda, primitoare, curata, utilata cu tot ce le trebuia, singurul inconveninent fiind baia si dusul care pe acel palier erau la comun. Lucru putin deranjant pentru mine pentru ca…doar eram in ANGLIA !

Seara, la sezatoare, imi propune Cristi (el lucra pe o masina cu platforma  pe care transporta alte masini pentru niste show-room-uri) sa merg cu el la drum. Am acceptat, fireste, pentru ca singura nu aveam de gand sa ma plimb iar dornica de aventuri eram.

Prin urmare, trezirea la 4.30 dimineata cu o cafea strong, suit in masina si plecat….Birmingham. Normal ca treaba lui Cristi se desfasura mai mult pe la periferie asa ca mare lucru n-am vazut in stationare ci doar din masina. Nu va povestesc despre autostrazile excelente,  filate la fiecare pas de cate o camera video si despre curatenia exemplara din toata Anglia (exclud locurile frecventate de turisti).

Ajungem rupti de oboseala dupa o zi intreaga de stat in masina, mancat sandwich-uri si incarcat masini pe platforma. Nu ma las pana nu-i scot intr-un club sa bem ceva si sa vad si eu daca e adevarata vorba aia cu ‘englezii beau de sting’. Sa va zic ceva…e foarte adevarata ! Ziua’s niste lorzi iar seara se pun in cap frate. Si ei , si ele, fara discriminare. Bine, ca daca ii apuca mictionarea in plina strada, cel putin o fac cu bun simt, intorcand usor capul si ingaimand cu accentul lor inconfundabil un profund ‘sorry’. Clubul se numea The Fat Cat (ma atrag locurile cu trimitere la pisici); aici am cunoscut cativa oameni cu care am schimbat ceva impresii.  

. Apropo de accent, credeti-ma pe cuvant ca tare greu mi-a fost sa inteleg engleza lor vorbita cu prescurtari si foarte repede. Noroc cu cei doi prieteni care stateau de ceva vreme acolo si se obisnuisera cu stilul lor de a comunica. In drum spre casa, ne-am oprit la un market iar ce pot sa va zic despre mancare, este faptul ca e ieftina si proasta. Atat de ieftina, incat cu 20 de lire iti umpleai un cos care te tinea vreo saptamana si ceva. Bineinteles ca alimentele ieftine, n-au nici gustul acela  bun dar in orice caz, sunt comestibile. Tigarile erau foarte scumpe. In jur de 6 lire un pachet de tigari de care fumam eu asa ca dupa ce s-au terminat proviziile de acasa, am recurs la tutun, foi si filtre care erau cu mult mai ieftine si destul de bune.

Se face dimineata, Cristi evident ca trebuia sa mearga la munca. Ema la fel. In ziua aceea am facut un popas langa circuitul de F1 de la Silverstone, am trecut prin Oxford si prin alte cateva orasele pe care nu mi le mai amintesc pentru ca asta se intampla ohooo...pe vremea cand eram bruneta. Am uitat sa specific faptul ca la mine timpul e scindat in doua : ‘pe vremea cand eram bruneta’ si ‘dupa ce m-am vopsit blonda’. Si zau ca n-am observat nicio diferenta de IQ.

Silverstone

Oxford

Demna de mentionat aici, situatia in care am ajuns sa conduc o masina cu volan pe dreapta, pe sensul celalalt (normal). Pentru ca una din masinile pe care trebuia sa le transporte era destul de inalta si nu putea fi pusa pe platforma, s-a gandit Cristi al meu ca prea stau degeaba si n-ar fi rau sa pun osul la treaba.

Asadar, m-am trezit in postura de a conduce cateva mile bune, fapt care m-a incitat si m-a ingrozit in acelasi timp.

Anyway, in ziua aia tin minte ca m-am certat putin cu Cristi pe diferente de opinii si chiar am bocit un pic  dupa ce mi-a zis ca-s prea patrioata si ca n-am niciun viitor in tara asta de r**at numita Romania. In fine, mi-a dat o batista, ne-am impacat si am decis ca in urmatoarea zi sa ne plimbam prin Londra, sa-mi arate niste locuri minunate. Evident ca a doua zi ne-am trezit foarte tarziu pentru ca se acumulase oboseala, nu gluma.

Pe cai ! Minunata Londra ! Cu toate cladirile ei vechi si impunatoare, cu traficul ei impecabil, cu Tamisa, cu oamenii ei nonconformisti cel putin in tinuta…Savuroasa !

           Am mers sa vedem Tower Bridge, Turnul Londrei, Big Ben, Parlamentul, London Eye, celebra Picadilly Circus, Hyde Park si ma opresc aici pentru  ca se intunecase deja. Da, voiam sa mai vizitez Madamme Tussauds, British Museum,  insa n-am mai avut timp. Cu siguranta ma voi intoarce in Londra si o sa-mi fac timp sa le vizitez pe toate. Poate anul viitor…



Big Ben





London Eye



Parlamentul

London Eye - inside

 

Vedere din London Eye



Tower Bridge

 



Turnul Londrei

Ce sa va spun ?! Ca mi-a gadilat urechile Big Ben-ul cu celebrul sunet de ora exacta, ca pe Tower Bridge am avut senzatia aia de Celine Dion pe puntea Titanicului, ca m-a dat pe spate cladirea Parlamentului vazuta si de aproape si din ametitorul London Eye (15 lire era biletul), ca m-am plimbat ca o nebuna prin celebra piata Picadilly Circus si am alergat prin Hyde Park…Sa va mai spun ca am ajuns si pe Logan Place? Nu stiti ce e acolo? Ei bine, e casa unde a locuit marele, inegalabilul, regele (pentru mine), Freddie Mercury. Ce senzatie am avut? Hmmm…pai in afara de faptul ca am ascultat la telefon cateva piese Queen, ca am atins acele ziduri, ca am citit toate mesajele fanilor care erau scrijelite pe poarta…am plans si am plans de ciuda ca n-am avut onoarea si sansa sa merg la un concert de-al lor. Poate ca o sa ma condamnati, dar cred ca a fost cel mai frumos moment din toata perioada sederii mele la Londra. Nu sunt vreo ignoranta in ceea ce priveste arhitectura, cultura, arta, dar…ma intelegeti…iubesc acest artist. Si pana la urma, si muzica e o arta, nu?



My dear Freddie



Inchei aici periplul meu prin Anglia. Va indemn sa mergeti acolo daca aveti ocazia pentru ca n-o sa regretati. Si nu ratati nimic, pentru ca minunata Londra, va va surprinde in cel mai placut mod.

Primul drum - Bruxelles, Belgia (by Miha)

Visam de mica sa calatoresc. Nu stiam unde, ci doar sa plec in alta parte.

Asa ca acea "alta parte" a fost Bruxelles, Belgia. Nu doar ca plecam prima data din tara, dar era si primul drum cu avionul, si prima oara singura, si curs la Comisia Europeana. Hmmmm...cam mult...deci am confirmat zicala: "Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se intample". Dar, asa cum am spus deja suntem "turisti cu sau fara voia noastra", si atunci s-a aplicat ce-a de-a doua parte.

Nu aveam incotro, era job-ul meu, asa ca...la drum!

Noaptea dinaintea primului zbor

Oare o sa se prabuseasca? Oare ma descurc la aeroport? Ce se va intampla cu pisica daca ma voi prabusi?

Deci clar...nu am inchis un ochi.

Am ajuns la aeroport. Spre surprinderea mea m-am descurcat bine, si am ajuns in avionul potrivit, la momentul potrivit.

Momentul suprem de spaima a fost decolarea...inca mai este. Eram convinsa ca voi avea soarta celor mai putin norocosi din "Final Destination 1". Din fericire n-a fost asa. Am ajuns cu bine, ar spune unii...cu pulsul 140 as spune eu.

Aeroportul din Bucuresti era un fel de gaoace pe langa cel din Bruxelles. Urmau alte emotii...proba de foc: recuperarea valizei. Am facut-o si pe asta.

Iata-ma in fata aeroportului, luand taxiul spre hotel. Toate taxiurile erau limuzine negre, si eu am avut norocul sa nimeresc peste un sofer de aceeasi culoare. Cursa pana la hotel nu a costat decat 50 de Euro...asa ca daca vreti sa luati taxiul in Bruxelles, sa fiti pregatiti.

Un hotel senzational: Thon Hotel Brussels City Centre. Situat in inima capitalei Europei, in apropierea centrului vechi Grand Place, un hotel de 4 stele, fata de care nu as putea avea vreun repros.

Prima zi a fost de acomodare. Am mers prin Grand Place unde mi-am scrantit gatul admirand cladirile impozante si aleile pline de baruri, restaurante cochete, magazinase de souveniruri.

Singura cladire ce a supravietuit atacurilor francezilor in razboiul din 1695, se afla aici. Aceasta superba structura gotica cu turnul sau de 100 m inaltime, strajuieste piata. Legenda spune ca arhitectul, traind o adevarata criza renascentista, a urcat pana in varful turnului si s-ar fi aruncat de acolo.

Grand Place este in fiecare zi un furnicar de turisti care, chiar daca nu mai vad nimic altceva din Bruxelles, pleaca cu imaginea unei splendori in stil baroc, cu fatade filigranate si poleite cu aur si cu un caldaram ingrijit. Piata a fost aproape in intregime distrusa de francezi in 1695, dar apoi a fost reconstruita de catre breslele orasului in mai putin de cinci ani. In scurt timp a devenit inima orasului: mergand pe jos, de aici poti sa vizitezi toate punctele de interes de pe harta Bruxellesului. Grand Place trece prin schimbari de sezon: vara este acoperita de un covor de flori, de Craciun lumea se aduna in jurul unui un brad monumental (geamanul celui din Trafalgar Square), si in tot restul anului sunt concerte, targuri si parade.

Cateva dintre cladirile din Grand Place au fost transformate in cladiri administrative de-a lungul timpului, dar casa breslelor a ramas neschimbata. Fiecare bresla si-a lasat amprenta proprie asupra fiecarei case, dandu-i un nume distinct in functie de fatada.

Casa breslelor

Bursa belgiana e intr-o cladire in stil neo-clasic. Daca intri, vei descoperi ca lumea afacerilor este extrem de metodica si lipsita de emotii ca peste tot in Bruxelles - foarte departe de imaginile transmise de CNN de pe Wall Street sau din Tokio. 

Dupa un drum cu avionul, si un amalgam de senzatii ce te coplesesc dupa o plimbare de cateva ore prin Grand Place, nu se putea termina mai bine ziua, decat savurand o (4-5) bere(beri) belgiana(e).

Magazin de bere

Wow....cred ca cel mai tare m-a dat pe spate magazinul de bere!!! Nu-mi puteam imagina ca exista atatea tipuri de bere, atatea forme de sticle, atatea arome... Bineinteles ca am cumparat mai multe tipuri, cu fructe, bruna, nefiltrata...si m-am retras la hotel.

O sa ma opresc aici cu prima zi...intelegei si voi de ce.

A doua zi aveam parte de alte emotii. Trebuia sa ma descurc sa ajung la Comisie. Credeam ca e dificil, imi faceam tot felul de scenarii, insa s-a dovedit fi extrem de usor. Transportul in comun, si ma refer in principal la metro, este atat de bine pus la punct, incat nu te poti rataci. Nu este nici foarte scump: o calatorie costa 1.60 E, dar cel mai convenabil este biletul de 5 calatorii in valoare de 7.30 E sau 10 (11.20 E), depinde cat ti-ai propus sa stai.

Iata-ma pe mine, care nu mai mersesem singura nici pana la Tecuci, in "Cartierul European". Ajunsa aici cu metroul, imediat ce am iesit la suprafata privirea mi-a fost atrasa de cladirile plasate de o parte si de alta a strazii Rue de la Loi.

Comisia Europeana

Se poate vedea celebra cladire Berlaymont, unde se afla sediul Cartierului General al Comisiei Europene. Urmeaza Charlemagne, un zgarie-nori care adaposteste birourile Comisiei Europene pentru Dezvoltare, Traducere ai Comert. De-a lungul intregii strazi, pana la Avenue des Arts si Parc de Bruxelles se afla alte cladiri ale Uniunii Europene, adapostind diferite servicii si directorate generale. Vis-a-vis de cladirea Berlaymont, se afla clădirea Juste Lipse, sediul principal al Consiliului Uniunii Europene.

Seara, plimbandu-ma din nou prin Grand Place, nu am putut rezista mirosului de Gaufres. Pe fiecare straduta era cel putin un loc de unde iti puteai lua o gaufre asa cum ti-o doreai, insa peste tot era rand. Nu ai cum sa vii in Bruxelles, si sa n-o incerci.

Manneken Pis

Bineinteles ca nu puteam rata Manneken Pis, literalmente "omulețul pișolcos", o statuie de bronz foarte vestita. Se spune ca un copil a salvat Bruxellesul de la nimicire. În secolul al XVII-lea, la un moment dat, olandezii au vrut să dea foc cetatii. Cand au dat foc fitilului, un baietas pierdut, ce ramasese în afara cetatii, a urinat pe fitil, si astfel a ramas celebru. O alta legenda spune că acest copil s-a ratacit de parintii sai. După lungi cautari, tatal sau, un om bogat, l-a gasit în această pozitie. Exista in Bruxelles si o replica feminina: fetita pisacioasa in zona strazii Măcelarilor.

Ziua urmatoare mi-am dedicat-o in intregime unui superb parc tematic: Mini-Europe. Imagineaza-ti cum ar fi daca ai avea posibilitatea de a vizita intr-o singura zi mai multe tari europene? Mai precis toate tarile din Uniunea Europeana! Acest lucru este posibil calatorind prin Mini-Europe. Asa cum probabil si banuiti, parcul recreeaza o Europa in miniatura, dandu-va astfel posibilitatea de a descoperi intr-un mod neconventional batranul continent. Toti cei care pasesc in aceasta lume vor fi multumiti: iubitorii de istorie pot afla informatii interesante, entuziastii  si simpatizantii Uniunii Europene se vor simti pe deplin incantati sa aiba in fata ochilor aproape intreg continentul, cei in varsta isi vor aduce aminte cu nostalgie de anii de demult, de tarile si de orasele vizitate, iar cei tineri vor visa cu ochii deschisi si vor “croi planurile” unor  calatorii viitoare. Pentru  ca totul sa fie cat mai atragator pentru turisti, organizatorii s-au gandit  ca plimbarea prin parc sa fie una interactiva. Astfel, daca vreti sa simtiti cum vi se cutremura, la propriu, pamantul sub picioare, atunci cand Vesuviu incepe sa erupa, nu este nevoie decat sa apasati pe un buton! Vreti sa vedeti cum se deplaseaza Eurostarul? Nimic mai simplu! Puteti sta linistiti sa priviti cum doua trenulete-jucarie circula prin doua tuburi aflate in “Canalul Manecii” si leaga Anglia de Franta. V-ati dorit sa va fotografiati cu soldatii din garda reginei Marii Britanii, cu uniforma lor rosie si celebra caciula din blana de urs si nu ati avut ocazia? Acum puteti sa va strecurati in spatele unei “statui” ce infatiseaza un asemenea soldat si fotografia-i gata!

Tot prin apasarea  unui buton aveti posibilitatea de a asculta imnul unui anumit stat. Recunosc ca nu m-am putut abtine si atunci cand am ajuns la Romania am apasat de vreo 3 ori butonul! Pentru ca a venit vorba de Romania,  trebuie sa va spun ca monumentul considerat a fi simbolul tarii noastre nu este nici Casa Poporului, nici bisericile din Nordul Moldovei,  nici castelul Huniazilor, Branul sau Pelesul, ci Palatul Mogosoaia, despre care afli ca a fost construit la sfarsitul secolului 17, la porunca lui Constantin Brancoveanu si ca in 1920 a devenit resedinta Marthei Bibescu, scriitoare romana ce a castigat premiul Academiei Franceze pentru scrierile ei in aceasta limba.

Daca ajungi la Mini-Europe, ai ocazia sa vizitezi si Atomium, situat chiar langa parc, langa Stadionul Regelui Baudouin. Este o structura care reprezinta o unitate a unui cristal de fier. Acest obiectiv turistic din Bruxelles are noua sfere din otel (initial au fost facute din aluminiu) legate intre ele prin tunele, de-a lungul celor 12 margini ale cubului. Intraga structura are o inaltime de 102 metri, iar sferele au diametrul de 18 metri. Stabilitatea sa este asigurata de 3 perechi de stalpi de sustinere.

Atomium

Aceasta atractie turistica din Bruxelles este cu atat mai impresionanta cu cat in jurul sau nu exista alte structuri inalte si privelistea este spectaculoasa. In tuburile care fac legatura intre sfere exista scari si diverse exponate. Sfera din varf ofera o priveliste panoramica extraordinara a orasului, iar de aici se poate vedea si stadionul. Trei dintre sferele superioare sunt inchise publicului din motive se siguranta deoarece nu au suport suficient pentru greutate suplimentara.

Bruxelles din atomium

Cam atat despre obiectivele turistice din Bruxelles.

Inca ceva. La plecare am renuntat la taxi si am optat pentru tren. Exista statie chiar in centrul orasului, si trenul te duce exact la aeroport, cu mai putin de 10 Euro.

Vom reveni cu informatii legate de viata de noapte, shopping, si alte atractii.

Sper ca nu veti rata ocazia de a vizita acest minunat oras si sa ne impartasiti parerile voastre sau informatii utile.

Incursiune prin Rodos (by Ema)

Ok. Uite cum facem: pentru ca ne inghesuiram doua pe un blog, ne-am propus sa va delectam in prima faza cu experientele turistice individuale, urmand sa ne intersectam la un moment dat, facandu-va partasi la savuroasele peripetii ce le-am trait la comun.

Anul de gratie 2005. Bagaje,  limba engleza exersata, cateva cumparaturi, laudat pe la prieteni si… Rodos ! here I come !

Asadar primul meu zbor cu avionul. Emotii cat cuprinde, mai ales ca grupul cu care am plecat imi era total strain (nu ma puneti sa detaliez). M-am lipit repede de o tipa care impasibila mi-a spus ca temerile mele sunt nefondate si ca voi savura din plin zborul. In fata inevitabilului, n-am avut incotro, am incercat sa ma adaptez din mers si aici ma refer si la formalitatile de la aeroport de care eram total straina. Trec peste zborul care mi s-a parut ca dureaza o vesnicie, peste atacurile mele de panica de care nu aveam cui sa ma plang si iata-ma ajunsa in insorita insula Rodos (asta am constatat-o a doua zi pentru ca era noapte cand am pus piciorul pe pamant grecesc).

Nu va spun despre disconfortul pe care l-am avut cand am ajuns, din cauza umiditatii foarte mari, cat si despre transferul de la aeroport la hotelul al carui nume, daca nu m-a lasat memoria, era Aldemar Paradise. Intr-adevar paradis: camera de lux, piscina cu animatori, club, gradini cu maslini, fazani, all inclusive cu bucatarie mediteraneana, totul ireprosabil. Hotelul asta chiar merita daca iti doresti confort, daca te tine buzunarul si esti amator si de distractii.



Palatul Cavalerilor

Tur de oras a doua zi, cu ghid. Aflu ca Rodosul face parte din insulele Dodecaneze, ca insula cuprinde mai multe orase si ca marea care se intinde vast sub ochii mei si pe a carei culoare si limpezime n-am cuvinte sa le descriu, este Marea Egee. Orasul e impartit in doua: partea medievala si orasul nou. Urmeaza oprire in portul Mandhraki pentru poze, socializari, cafea si tigari (pentru cine a cazut in pacat) si desfatarea ochiului cu minunatele iahturi ancorate si cladirile impresionante din punct de vedere arhitectural. De fapt, tot orasul epateaza prin arhitectura cladirilor uniforme si a stradutelor mici si pavate dupa care eu ma dau in vant. Facem o oprire si la Palatul Cavalerilor, impresionant din toate punctele de vedere. Imi aduc aminte ca in orice punct turistic de pe insula erau foarte multe pisici blande, ceea ce m-a incantat nespus de mult avand in vedere faptul ca detin si eu o astfel de felina. Cred ca grecii au un cult pentru matze. 

Piata Hippokratous

Seara ce puteam face decat sa ne adunam asa, o gasculita, si sa pornim in cautarea distractiei. Dupa o scurta informare, plecam in cautarea locului, ca zeii in cautarea ambroziei. Evident ca drumul la intoarcere a fost mai lung si mai anevoios.

Zi noua rezervata unei mici excursii in Lindos. Case albe, stralucitoare, infipte in munte si foarte multa verdeata.  Ne oprim tot pentru pozat si exclamat, la minunata acropola din Lindos, niste ruine de fapt, gata gata sa se rostogoleasca in mare.

Tin sa mentionez faptul ca plamanii mei si-au facut testamentul pana am ajuns sus, asa de anevoioasa mi s-a parut urcarea. O minunatie de peisaj, eu imbracata in treningul de care eram foarte mandra, deci poze oribile cu mine in peisaj. Oricum, recomandat iubitorilor de istorie, de arhitectura si interzis ahtiatilor de mall-uri.

Acropola din Lindos

O noua zi, o noua incursiune, de data aceasta in Filerimos sau mai pe romaneste „Valea cu fluturi”. Acum, fluturi am tot asteptat sa-mi zboare pe la nas dar din pacate am inteles ca nu era perioada in care invadeaza padurea, caci zona este de fapt o padure cu poteci si poduri unde  se aciueaza in zilele de vara mii de fluturi colorati, ca sa faca mostenitori. Nu ratati zona! Merita! 

Fileriomos

Ajungem si la mult visata zi de croaziera spre insula Symi, cu emotiile de rigoare ca imi va fi rau de mare, ca o sa ma doara capul, ca taica-miu n-a fost in stare sa ma invete sa inot. Mi s-au naruit repede „sperantele” ca vreun grec frumos o sa-mi dea primul ajutor pe vapor, dupa ce am intalnit un marinar care m-a batut la cap tot drumul cu povestile lui, cu informatiile auzite despre Romania si romance si despre viata lui de la facerea lumii pana in prezent. Zic de la facerea lumii pentru ca omul arata cam ca in perioada aia dar…ce sa zic…pe langa engleza, mai cunostea vreo 3 limbi. In timpul asta, am reusit sa trag putin cu ochiul la minunata combinatie mare-munte si sa aud exclamatiile celor de la bord in legatura cu niste delfini care se jucau prin zona.

Scap de cosmar si debarc pe insula ca un naufragiat biciuit de cuvinte de data asta. Ma relaxez total la vederea superbului peisaj din fata ochilor. Sunt in elementul meu: mare, soare, munte, magazine, plaja…raiul pe pamant. Vizitat insula, calarit magar, baut racoritoare la terasa, putin shopping si daaa…plajaaa.

Insula Symi

In sfarsit o plaja cu nisip, ca ma saturasem de plaja plina de bolovani din Rodos. Acolo iti trebuiau sandale speciale ca sa intri in apa. Aici viata! Baie, sezlong (3 euro cu tot cu umbrela din cate imi amintesc), nisip cat de cat fin, de o culoare maroniu inchis. Absolut superb! Cred ca a fost ziua cea mai faina din toata excursia. Mai ales ca a culminat cu o seara greceasca de toata frumusetea unde am mancat, am baut si am dansat in stilul cel mai adevarat al grecilor. Cred ca am pus pe mine in sejurul asta vreo 3 kg. Si nu-i putin tinand cont cat de disperata sunt in lupta cu kilogramele (va poate confirma si Mihaela, colega de facultate,de serviciu, de suferinta, prietena de party-uri, de blog – wow!cate atribute intr-o singura persoana).
Ah! Am uitat sa spun ca nici urma de colos n-am vazut in hoinareala mea prin Rodos. Am vazut doar un loc unde se spune ca s-ar fi odihnit odinioara statuia si atat. Daca nu stiati, statuia este considerata una din cele sapte minuni ale lumii si  îl înfățișa pe zeul grec al Soarelui, Helios. Era construită din bronz și întărită ulterior cu fier și piatră. Se spune că au fost folosite 15 tone de bronz și 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste cantități au fost chiar mai mari.
Am uitat sa va mai spun si despre faptul ca am vizitat si Teatrul Antic din Rodos unde mi-am tras sufletul pe pietrele antice si unde am urlat incercand acustica foarte buna de altfel tinand cont de faptul ca e naturala.
Cam atat despre plimbarile mele prin minunata insula si nu numai. Daca merita? Cu siguranta da! Nu stiu daca v-am convins suficient de mult, insa detaliile va las sa le descoperiti singuri pentru ca sunt inca multe de vazut acolo.
Miha, iti dau legatura!